Bijuterii handmade unicat pentru o mireasa draga mie 😉

Intr-o zi, cu ceva luni in urma, prietena mea draga, Lory, mi-a dat vestea cea mare: a primit Intrebarea si a spus DA! Iuuuui, ce veste! E nevoie sa mai zic? Era déjà subinteles faptul ca imi va reveni marea bucurie si onoare sa creez bijuteriile pe care urma sa le poarte in ziua, cea mai frumoasa zi, a minunatului eveniment. 😀
Desigur, aveam atata timp la dispozitie sa punem totul la punct, insa nu va imaginati ca s-a miscat ceva mai devreme de 2-3 saptamani inainte de eveniment. :))
Dupa discutii lungi privind detaliile legate de rochita, coafura, manichiura si tot ce mai contribuia la imaginea de ansamblu, am stabilit impreuna ca trebuie sa fie perle. Perle crem/somon/peach si argintii. In rest, trebuie sa recunosc ca m-am bucurat de libertate, aproape totala, privind modelul, forma, celelalte materiale etc.
Au fost schite peste schite, multe ore de visat cu ochi deschisi modele si tehnici si altele multe de sarmaceala “asidua” 😉 Dupa cum spuneam, totul s-a pus pe roate cam cu 2-3 saptamani inainte de marele eveniment, insa cel mai bine (re)actionez pe ultima suta de metri – ma “loveste” inspiratia, creativitatea si nu mai zic de cat spor am, asa ca totul a mers “ceas”. 😀

Asadar, la realizarea setului de bijuterii pentru draga mireasa, am folosit perle Swarovski peach si argintii de diverse marimi (de la 3 la 10 mm), sarma placata cu argint (tratata impotriva oxidarii) si cateva strasuri (Rhinestones de 4 mm).

Un set de bijuterii (pentru mireasa) lucrat cu mare, mare drag, format din colier, bratara, cercei, inel si (primul meu) pieptene de par.
Iti multumesc, draga mea, pentru sansa oferita, pentru ca mi-ai acordat toata increderea si pentru onoarea de a purta creatiile mele in cea mai frumoasa si speciala zi. Casa de piatra, iubire multa si fericire cat incape! ♥

Bonus: fotografii cu bijuteriile “la purtator”. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

XHTML: You can use these tags <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>