Colecția Echilibru – Pandantiv Azurit & Malachit

Suntem mereu în căutarea unei stări de echilibru. Atât conștient, cât și inconștient, prin gând și faptă, tindem mereu către această stare. Este important echilibrul interior, stare la care ajungem atunci când suntem împăcați pe deplin cu noi înșine. La fel de important este și echilibrul dintre noi și tot ce ne înconjoară. Suntem “bombardați” mereu de diverși factori care-l destabilizează, de aici încercarea, lupta continuă de menține sau a regăsi echilibrul.Echilibrul înseamnă pace, armonie, fericire.

Echilibrul este ceva personal, ce ține de propriile dorințe, vise și nevoi, astfel că nu există o rețetă general valabilă pentru toți.

Această colecție ilustrează tocmai aceste diferențe dintre noi, altfel spus, unicitatea fiecăruia. Am încercat să găsesc echilibrul între piatră și metal. Fiecare piatră, prin detaliile ei, a “atras” exact cantitatea necesară de metal, astfel încât cele două să se completeze reciproc. Metalul, sub formă de fir din cupru placat cu argint, s-a împletit în jurul pietrelor și le-a transformat povestea.

Pandantiv Azurit & Malachit

Pandantiv unicat, lucrat în întregime manual, realizat dintr-o rocă foarte frumoasă ce prezintă cristale de Azurit și Malachit și sârmă din cupru placată cu argint tratată împotriva oxidării. Pandantivul poate fi purtat pe oricare din cele două fețe, acestea având modele diferite. Dimensiunile pandantivului: 35/20/8 mm.

La cerere, pandantivul poate fi însoțit de lănțișor (placat cu argint) sau șnur din bumbac cerat.

**************************************

Equilibrium Collection – Azurite & Malachite Pendant

We are always looking for stability. Both consciously and unconsciously, through thought and deed, we always tend to this state. The inner balance is important, the state we reach when we are fully content with ourselves. Equally important is the balance between us and everything that surrounds us. We are always “hit” by various factors that destabilize it, hence the attempt, the continuing struggle to maintain or to find the balance.Equilibrium means peace, harmony, happiness.

Equilibrium is something personal, which is related to our own desires, dreams and needs, so there is no general good for all recipe .

This collection illustrates precisely these differences between us, in other words, the uniqueness of each one of us. I tried to find the balance between stone and metal. Each stone, through its details, “required” an exact amount of metal, so that the two completed each other. The metal, as silver-plated copper wire, wrapped around the stones and transformed their stories.

Azurite & Malachite Pendant

One of a kind pendant, made entirely by hand, of a very beautiful stone which has Azurite and Malachite chrystals, and non tarnish silver plated wire. The pendant features different patterns on both sides. Pendant’s dimensions: 35/20/8 mm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

XHTML: You can use these tags <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>